Fanii Stelei i-au salvat

Fanii Stelei i-au salvat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși clubul din Ghencea a anunțat ieri printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului că nu le va da niciun bilet fanilor lui Dinamo, în cele din urmă Gigi Becali a hotărât să le permită acestora accesul la derby.

Totuși, fanii „câinilor roșii” nu vor intra decât în posesia a 676 de bilete în sectorul rezervat galeriei oaspeților. Acestea sunt de culoare diferită față de restul și reprezintă exact numărul de tichete pe care le-au primit steliștii la meciul tur, și nu 1.260, așa cum era prevăzut în protocolul de reciprocitate. „Nu am nimic împotriva suporterilor dinamoviști. Eu am crezut că nu vor suporterii mei să vină dinamoviștii, dar am văzut că sunt de acord, așa că le fac pe plac fanilor mei. Nu le dau mai multe bilete, ca să nu fie prea puternici, mai ales după incidentul cu autocarul. Poate mă supăr și nu le mai dau nimic, ce reciprocitate vor ei?”, a spus Becali.

 

„Argăseală e mic cât un bondar”

 

"Eu știu că suporterii au dreptul să vină la stadion, nimeni nu are dreptul de a le îngrădi acest lucru. Partea cu biletele este o procedură pe care o va efectua un delegat al lui Dinamo”, a replicat și Nicolae Badea. Totuși, în tabăra dinamovistă a existat și un nemulțumit, Vasile Turcu, care a lansat un nou atac dur la adresa lui președintelui din Ghencea: „Argăseală e atât de mic, cât un bondar. El trebuia să respecte protocolul și cu asta basta. Eu n-am ce discuta cu un astfel de personaj. O să-și dea seama și Gigi Becali cine este de fapt Argăseală!”.

 

Reprezentanți ai clubului Steaua, ai Jandarmeriei și ai Ligii Profesioniste de Fotbal s-au întâlnit ieri dimineață pentru a vorbi despre incidentele de marți, când autocarul echipei patronate de Gigi Becali a fost atacat de presupuși suporteri dinamoviști. La discuții trebuiau să fie prezenți și președintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, respectiv ofițerul de securitate al clubului, Bogdan Rațiu, dar aceștia au venit în semn de protest. Mai mult, dinamoviștii au amenințat că vor merge la FIFA și la UEFA dacă Steaua nu le-ar fi permis accesul fanilor în stadion.

 

Meciul se dispută cu casa închisă!

 Steaua a anunțat că toate cele 24.000 de bilete scoase la vânzare au fost epuizate, astfel încât derby-ul din această seară se va disputa cu casa închisă. Imediat după ce anunțul epuizării tichetelor a fost postat pe site-ul oficial, prețul unui bilet a crescut de șase ori pe piața neagră. Astfel, doritorii trebuie să scoată din buzunar  pentru un bilet la peluze 60 de lei, atât cât cer bișnițarii, în loc de 10 lei, cât era valoarea inițială, sau 120 de lei pentru un tichet la tribuna a II-a, în loc de 20 de lei. Reporterii ProSport au aflat că mai mulți fani dinamoviști au reușit să-și achiziționeze circa 50 de bilete de la bișnițari, în sectoare apropiate de cel rezervat galeriei oaspeților.

"În cazul în care se va dovedi, și e puțin probabil să se dovedească, că a fost un suporter dinamovist, după mine ar fi mai bine să nu vină suporterii dinamoviști pe stadion. Dacă vor veni, rivalitatea de pe teren se va răsfrânge și în tribune"

Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

 

"Mi-a fost frică inițial, dar galeria noastră mi-a spus că nu e spectacolul frumos în momentul în care nu vin dinamoviștii. Eu nu cred că își vor schimba atitudinea, dar nu mă mai interesează"

Gigi Becali, patron Steaua

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Lăcătuș a nominalizat fotbalistul de la FCSB care nu trebuia chemat la națională
Lăcătuș a nominalizat fotbalistul de la FCSB care nu trebuia chemat la națională
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
"Nu Kosovo e Serbia?! Ci FCSB e Steaua?! Asta doare". Marian Iancu, reacţie vehementă după ce Mircea Lucescu a fost…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Milionarul român de doar 28 de ani a fost operat: Cele mai grele momente
Milionarul român de doar 28 de ani a fost operat: Cele mai grele momente
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj emoționant a scris artistul pentru iubita lui, Mălina
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj emoționant a scris artistul pentru…
×